Pentru cei ce doresc să construiască un Negadyn în forma prezentată în articolul „Replica Negadyn-ului”, descriem în continuare modul de obţinere a componentelor ce-l alcătuiesc.
For those willing to build a Negadyne the way it is shown in „Replica Negadyn-ului”, we describe underneath the making of the parts used in the set.
Unele tehnologii de replicare descrise mai jos au fost elaborate mai demult pentru înlocuirea componentelor originale lipsă din diversele aparate „de epocă” în renovare. Altele au fost concepute special pentru acest proiect. Am încercat să le documentez pe toate cu imagini şi text, cît mai amănunţit, în eventualitatea că veţi dori să le folosiţi.
În textul original, receptorul se montează pe două plăci de 20 X 25 de cm, una de lemn şi alta de ebonită.prinse cu şuruburi în unghi drept. Dimensiunile originale mi s-au părut exagerate şi m-am hotărît să le reduc uşor. Ca placă de bază, am folosit o bucată de scîndură de fag de 20 X 16 cm cu o grosime de 19 mm. În loc de placă de ebonită am decupat o bucată de 20 X 16 cm dintr-un fund de tăiat legume din plastic negru gros de 10 mm. (Fig. 1.)
Fig. 1.Plăcile de montaj Fig. 2. Asamblarea.
Am asamblat plăcile între ele cu holzşuruburi de alamă ce trec perpendicular prin partea inferioară a plăcii de plastic şi se înfig în cantul plăcii de lemn.
Pentru replicarea rezistenţelor şi condensatoarelor am ales ca model componentele fabricate de firma „Alter” pe la sfîrşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30. Reprezentarea grafică a componentelor din planul de cablaj al Negadyn-ului seamănă destul de bine cu desenul din catalog şi cu componentele originale pe care le deţin.
Fig. 3. Desenul din plan, cel din catalog, originalul şi replica.
Am ales două siguranţe fuzibile cu capacele metalice de diametru 13 mm, (Fig. 4.) şi le-am scos capacele. (Fig. 5.)
Fig. 4. Fig. 5.
Am luat 4 piuliţe de alamă M 3 „cu căciulă”, le-am găurit şi filetat pînă la capăt. (Fig. 6) Cu un dorn am găurit (cît mai centrat) capacele de siguranţe ce nu erau găurite.
Fig. 6. Fig. 7.
Am înşurubat o piuliţă pe o bucată de frigăruie de lemn Φ 3, am trecut frigăruia prin gaura capacului de siguranţă şi printr-o gaură a unei bucăţi de placaj prinsă orizontal la marginea mesei cu o menghină de traforaj.(Fig. 7.)
Fig. 8. Fig. 9.
Am umplut cu aliaj de lipit spaţiul dintre capac şi piuliţă obţinînd o formă tronconică. (Fig. 8 şi 9.). Pentru a obţine o suprafaţă uniformă, trunchiurile de con se pot polisa cu o perie de sîrmă rotundă prinsă în bormaşină.
Fig. 10. Fig. 11.
Din carton de 0,5 mm grosime am tăiat 2 bucăţi de 25 X 66 mm, le-am înfăşurat pe coada unui burghiu Φ 10 mm, le-am lipit cu aracet, am pus un elastic, şi am lăsat să se usuce lipiciul. (Fig. 10.) Am obţinut două tuburi de carton ce intră (destul de) fest în capacele cu piuliţe. (Fig. 11.)
Fig. 12. Fig. 13.
Am luat o rezistenţă de 2,2 MΩ / 125 mW (Fig. 12) şi am introdus-o în tubul de carton îndoind terminalele pe margine. (Fig. 13.)
Fig. 14. Fig. 15.
Am pus puţin prenadez pe marginile tubului, (Fig. 14) şi am pus capacele. (Fig. 15)
Fig. 16. Fig. 17.
Am lăsat prenadezul să facă priză presînd capacele pe tub.(Fig 16.). Pentru un contact electric sigur am lipit terminalele piesei pe capace. (Fig. 17.)
În cel de al doilea tub de carton am încapsulat, exact după aceeaşi metodă, un condensator ceramic de 100 pF /500 V.
Dintr-un cilindru de carton de 50 mm diametru am tăiat o bucată lungă de 70 mm. Am „fiert-o” în parafină topită pînă cînd nu a mai scos deloc bule de aer, (cam 20 ÷ 30 de minute) am scos-o, am lăsat să se scurgă parafina excedentară şi să se răcească. Apoi am bobinat-o.
Fig. 18. Bobina „Oudin” Fig. 19. Bobina „Tesla”
În textul original, se cer 60 de spire CuEm Φ 0,3 mm cu prize la spirele 15, 25, 35, şi 45, pentru a acoperi gama de unde medii cu un condensator variabil de 500 pF. Cum condensatorul meu variabil are numai 350 pF am bobinat (iniţial) 75 de spire CuEm Φ 0,3 mm cu prize pentru antenă la spirele 15, 25, 35, 45, şi 55. (Fig. 18.)
Cînd am adoptat cuplajul „Tesla” pentru circuitul de intrare, (Fig. 19.) am redus prin încercări (cam la vre-o 70) numărul de spire al bobinei de acord, ca să acopere exact gama de unde medii cu condensatorul variabil folosit.
Butonul reostatului este din plastic cumpărat din comerţ. Are (după părerea mea) o formă destul de „clasică” ca să nu strice estetica ansamblului. Butonul condensatorului variabil este de acelaş tip. I-am lipit însă un disc care joacă rolul de scală.(Fig. 20 şi 21.)
Fig. 20. Fig. 21.
Discul-scală: Folosind un program uzual de calculator am creat o diagramă circulară sub forma unui disc de 80 mm diametru cu sectoare egale şi numerotate, care poate fi utilizat ca scală pentru butonul de acord. Am ales un fond negru cu linii albe şi am imprimat diagrama pe o foaie de hîrtie. Apoi am decupat-o şi am lipit-o pe un disc CD de 80 mm diametru. Se poate bineînţeles folosi şi un disc decupat dintr-un carton sau un plastic mai rigid. Deasupra am lipit cu prenadez butonul de plastic. Am obţinut astfel un buton cu scală inscripţionată rotitoare pentru condensatorul variabil.
În loc de reostat am folosit un potenţiometru bobinat nou de 25 Ω, „preparat” în prealabil:
Am desfăcut carcasa şi (numai) la unul din capete (Fig. 22 şi 23.) am înlăturat de pe potcoava-suport cîteva spire din firul rezistiv ca să creez o întrerupere. Am fixat restul de fir într-o fantă a potcoavei ca să nu se desfăşoare la mişcarea cursorului.
Am despicat cosele de contact şi le-am lărgit puţin. (cît să cuprindă un şurub M 3). Am lipit un ştrap între cursor şi capătul întrerupt. (Fig. 24.). Am teşit axul ca să se potrivească cu orificiul butonului. (Fig. 25.)
Fig. 22 Capătul rămas întreg. Fig. 23. Capătul întrerupt.
Fig. 24. Cosele despicate şi ştrapul. Fig. 25. Axul teşit.
Dintr-o bucată mică de plastic negru decupată ca în figura 26, două şuruburi, şi două piuliţe cu şaibe am fabricat o plăcuţă pentru contactele reostatului. (Fig. 27 pînă la 29)
Fig. 26. Fig. 27.
Fig. 28. Fig. 29.
Bucşele
Am folosit 7 bucşe neizolate obişnuite din alamă cromată pentru banane Φ 4 mm ce se fixează cu piuliţe pe placa frontală.
Am folosit un condensator modern de 2 X 350 pF cu dielectric aer (Fig. 30.) utilizînd (evident) numai o singură secţiune. Am teşít axul ca să se potrivească cu butonul.
.
Fig. 30. Fig. 31.
Pentru a putea folosi un cablaj clasic „de epocă”, am lipit pe contactele statorului două şuruburi de alamă M 3 X 16 cu piuliţe. În acelaş scop am înlocuit un nit de la contactul din spate al rotorului tot cu un şurub de alamă M 3 X 16 cu piuliţe. (Fig. 31.)
Într-o bucată de plastic de 40 X 40 mm şi groasă de 10 mm am dat găuri Φ 3, în colţuri. În mijloc, am dat găurile după cotele soclului „A” european. Pe spate găurile au fost frezate cam 6 mm în adîncime cu un burghiu de lemn Φ 6. Folosind tablă de alamă groasă de 0,3 – 0,5 mm am fabricat fîşiile de contact dintre bucşe şi şuruburile din colţuri. Bucşele au fost fabricate din bucăţi de 20 mm de ţeavă de alamă Φ 4 exterior (Φ 3 interior). La un capăt am introdus şi lipit cu cositor bucăţi de 15 mm de bară de alamă filetată M 3. Totul se asamblează cu şuruburi şi piuliţe M 3. (Fig. 32 şi 33.)
Fig. 32. Părţile componente. Fig. 33. Ansamblul.
Soclurile bobinelor
În cîte o bucată de plastic de 50 X 50 mm şi groasă de 10 mm am dat găuri Φ 3, în colţuri. În mijloc, am dat găurile în colţurile unui dreptunghi de14 X 25 mm pentru soclul „Atlas” şi 19 X 25 mm pentru celălalt. Pe spate găurile au fost frezate cam 6 mm în adîncime cu un burghiu de lemn Φ 6. Folosind tablă de alamă groasă de 0,3 – 0,5 mm am fabricat fîşiile de contact dintre bucşe şi şuruburile din colţuri. Pentru soclul „Atlas”, bucşele au fost fabricate din nişte adaptoare bucşă-banană. Pentru soclul celălalt, bucşle au fost fabricate din nituri tubulare (Φ 5 exterior Φ 4 interior) de alamă cromată. La un capăt am introdus prin presare şi fixat cu cu cositor piuliţe M 3 uşor rotunjite la colţuri. Totul se asamblează cu şuruburi şi piuliţe M 3. (Fig. 34 şi 35.)
Fig. 34. Soclu pentru bobinele „Atlas”. Fig. 35. Soclu pentru bobinele K & S.
Diversele modalităţi de replicare a bigrilelor au fost descrise pe larg în articolul „Replicarea Bigrileleor”
Replica reostatului de grilă auxiliară se obţine prin „încapsularea” convenabilă a unui semireglabil multitură modern într-un tub de carton (sau plastic) prevăzut cu capace metalice, după modelul rezistenţelor variabile de grilă din epocă. (Fig. 36. mijloc)
Fig. 36. Desenul, originalul şi replica. Fig. 37. Materialele necesare.
Am folosit un potenţiometru semireglabil multitură de 100 kΩ, cu ax scurt de plastic Ф 4 mm crestat, o bucşă de 4 mm străpunsă, o cosă pentru bucşă, un şurub M 3 cu cap cruce cu piuliţe şi şaibe, o cosă pentru şurub, capace şi carton pentru tub. (Fig. 37).
Fig. 38. Realizarea tubului. Fig. 39. Tubul vopsit.
Am rulato bucată de carton de 50 X 45 mm pe o ţeavă de plastic Φ 12 mm şi am lipit-o la capăt cu aracet. Am înfăşurat totul cu un elastic şi am lăsat lipiciul să facă priză. Apoi am vopsit cartonul în negru. (Fig. 38 şi 39)
Fig. 40. Cosele lipite pe contacte. Fig. 41. Capacul superior montat.
Am îndoit convenabil cosele, le-am introdus pe şurub şi pe bucşă şi le-am fixat cu aliaj de lipit. Am lipit apoi limbile coselor pe contactele potenţiometrului astfel încît axul crestat al potenţiometrului să intre în bucşa Ф 4 străpunsă care va constitui „gîtul” replicii. (Fig. 40.)
Am prins capacul superior pe bucşă cu o piuliţă (Fig. 41. ) şi am introdus anamblul în tub. (Fig. 42.) Am introdus apoi capacul inferior pe şurub şi l-am fixat cu o piuliţă şi o şaibă. (Fig. 43.)
Fig. 42. Ansamblul introdus în tub. Fig. 43. Corpul reostatului replicat.
Butonul va fi prelungit cu un ax, ce va avea la capăt o „lamă” ca la şurubelniţă. Axul butonului este menit să pătrundă prin „gît” pînă ce „lama” se înfige în crestătura axului potenţiometrului. Astfel rotaţia butonului se va transmite axului potenţiometrului.
Fig. 44. Materialele necesare butonului. Fig. 45.Axul cu lamă.
Am introdus fîşiile de tablă groasă de 0,5 mm decupate la 15 X 3 mm în interiorul tuburilor de alamă Φ 4 X 20 mm şi le-am fixat cu cositor. (Fig. 45)
Fig. 46. Fig. 47.
Am „întins” pe vîrful unui cleşte şpiţ manşoanele de plastic (Fig. 46.) şi le-am „tras”peste coada axului.(Fig. 47.) Am pus două sau trei manşoane unul peste altul în funcţie de grosimea plasticului manşonului şi diametrul găurii butonului.
Fig. 48. Fig. 49.
Am introdus (uşor forţat) axul în buton, am vopsit cu marker permanent negru dunga butonului (Fig. 48) şi am tăiat cu cutter-ul excedentul de manşon de plastic. (Fig. 49.)
Fig. 50 Fig. 51
Celălalt buton este de fapt partea superioară a unei bucşe izolate de 4 mm. După introducerea axului şi înlăturarea excedentului de manşon, am decupat din carton negru un disc de diametru potrivit pe care l-am lipit cu prenadez în „capul” butonului, uşor în interior astfel încît să ascundă axul şi manşonul.
Fig. 52. Fig. 53.
Butoanele sînt gata (Fig. 51 şi 52.) şi echipează reostatele respective. (Fig. 53)
În chip de încheiere
Desigur piesele replicate prin „ascunderea” de componente moderne în anvelope „de epocă” au caracteristici mult mai bune decît componentele originale şi orice montaj alcătuit din asemenea piese nu poate funcţiona exact la fel ca unul original. D aceea nu pot pretinde că am „simţit” exact acelaş lucru ca un amator al anilor 30’ care ar fi construit Negadyn-ul.
Pe mine mai degrabă m-a fascinat schema necunoscută şi am încercat s-o pun în aplicare (mai mult sau mai puţin) „cu ce era la îndemînă”. Mărturisesc că mi-a făcut foarte multă plăcere şi mi-a deschis apetitul să mai încerc şi alte montaje „exotice”.
Pitagora Schorsch Leverkusen 27.04.2011.
