UNELE ASPECTE ALE EVOLUTIEI TEHNICE A RADIORECEPTOARELOR, Dr.ing.Andrei Ciontu
1/ Simpozionul („60 de ani de la fabricarea primului radioreceptor la intreprinderea Radio Popular”) la care participam, este o aniversare de tip ”zi de nastere”. Tot asa de corect ar putea fi considerat, insa, ca o aniversare de tip ........”parastas” ! Sa ma explic: In 1949 se implineau cel putin 7 ani de la decesul industriei de radioreceptoare existente in Romania antebelica. Iata ce scrie in lucrarea [1], la pagina 154:” Intreprinderea Philips a concernului olandez cu acelas nume, din strada Baicului-Bucuresti, asambla, pe banda rulanta, in jur de 100 radioreceptoare pe zi, toate cu chituri olandeze. Unele radioreceptoare erau de clasa superioara cu extensie pentru Undele Scurte” (fig.1). Istoriceste este de constatat ca anul 1949 a adus un salt pozitiv, in ce priveste cantitatea, productia radioreceptoarelor si productivitatea zilnica ce se obtinea la indemnurile lozincarde ale politicienilor de atunci.
In ce priveste calitatea, insa, acest moment istoric a insemnat un mare salt inapoi, un salt negativ; salturi de acest fel care se vor constata si in alte domenii de activitate din Romania, si ele se vor obtine, de regula, cu ”ajutorul Maretei Uniuni Sovietice”. Supusa multi ani, de catre ”Vest-ul” european, unui embargo economic, nivelul tehnic al radioreceptorelor, din URSS-ul imediat postbelic, era ilustrat si de ...Rekord 47 tip S49U (fig.2), si acesta ne-a fost impus si noua (urmat imediat de un radioreceptor cu...galena !), cei care in anii 1941-1942 asamblam inca radioreceptoare Philips de top european, intr-o fabrica mica, ce-i drept, dar in care exista o banda rulanta de montaj, o masina de fabricat tuburi electronice, si care avea o productivitate de 100 radioreceptoare/zi. Ca o observatie istorica, aceasta fabricuta nu a afost lezata de catre Nemtii veniti in Tara, si de catre firma Telefunken, profilata atunci, foarte probabil, pe industria de razboi.
2/ Prima incercare de realizare profesionala in tara a radioreceptoarelor dateaza din anul...1914, pe cand Romania Neutra se pregatea, totusi, de razboi !
Este vorba de 2 loturi prototip de receptoare pentru TFF, realizate in noua tehnologie a ”valvelor electronice”. Primul lot de numai 2 bucati a fost realizat de catre capitanul Dan Zaharia la intreprinderea Rotlender, iar al doilea lot prototip de 4 bucati, a fost realizat de catre tehnicianul Craciunescu de la DGPT.
Armata Romana a optat, totusi, pentru radioechipamente de import.
3/ Desi legat de acesta importanta inventie a omenirii, RADIOUL, a doua dupa roata, nu se vorbeste de o preistorie si de o istorie, simt nevoia sa o fac eu. Propun sa intelegem prin preistoria RADIOU-lui perioada care a tinut de la inceputurile preocuparilor in acest domeniu, si pana la inventarea triodei in anul 1907, adica acea perioada cand radiotehnica apela numai la ajutorul mecanicii, electrotehnicii si...chimiei. Prin implicarea ELECTRONICII, in 1907, radiotehnica devine o... radio-electronica, si se intra in ...istoria RADIOULUI !
Cei care sunt interesati de istoria radio-electronicii, nu pot sa nu observe ca problema cea mai grea de rezovat a RADIOU-lui, problema cheie, si in acelasi timp, problema ”frana” a acestuia, a fost ...RADIORECEPTORUL ! O socoteala simpla, facuta de catre eminentul roman, savant si inventator, Gogu Constantinescu, arata, ca mai ales din cauza receptorului, definitivarea si impunerea acestei mari inventii, a durat ...70 de ani ! Se spune, pe drept cuvant, ca inventiile oamenilor sunt inspirate din natura. Daca Dumnezeu a aratat oamenilor, prin „fulgere si traznete” cum sa construiasca un generator artificial de unde electromagnetice de tipul ”cu scantei” (folosit si astazi in unele aplicatii, precum ”aprinderea” clasica la motoarele cu explozie), nu le-a pus la dispozitie si un model natural de receptie a undelor electromagnetice de frecventa radio. Prin simturile naturale cu care a fost inzestrat, omul nu poate receptiona, nemijlocit, unda electromagnetica, fiind, asa cum o spunea ilustrul meu profesor Remus Radulet, cam in ”situatia orbului care trebuie sa studieze...optica”
Toti cei ce se ocupau in perioada preistorica de perfectionarea RADIOULUI, de omologarea acestuia si impunerea lui societatii omenesti, au avut serioase dificultati cu...receptorul. Sensibilitatea redusa a acestuia, in lipsa ELECTRONICII, i-a privat pe unii dintre acestia de a fi, in istoria radiotehnicii, in locul lui Marconi. Numai acesta a stiut ce perfectionari tehnice sa faca detectorului de RF (coheror) din cadrul receptorului, si stabilind o distanta apreciabila a legaturii radio, a reusit aceasta omologare, a obtinut primul brevet si a declansat fondurile sponsorilor, care au dus la progrese rapide in continuare. Din cauza receptorului insensibil, Nicola Tesla, desi o facea inaintea lui Marconi, n-a putut experimenta emisia si receptia UEM, decat pe distante mici, in campul EM de inductie.
4/ Un pas important al iesirii din preistoria RADIOULUI l-a constituit descoperirea (posibilitatea de a detecta unde radio cu cristalul de galena) si inventia (realizarea unui dispozitiv simplu, care sa contina cristalul de galena, si care, intr-un limbaj modern mai elevat, il definim azi ca fiind o ”microjonctiune Schottky”, adica metal –semiconductor) in acelasi timp a germanului Ferdinand Braun, din anul 1901. Pentru aceasta descoperire-inventie, detectorul de RF cu cristal de galena, extraordinar de importanta pentru cresterea sensibilitatii receptorului radio, acesta va primi in 1909 Premiul Nobel, odata cu Marconi, ultimul, insa, pentru toata opera sa radiotehnica de pana atunci. Iata ce mare este echivalentul operei, de mici dimensiuni, a lui Braun, stabilit de Comitetul Nobel al anului respectiv !
Odata cu inventarea triodei in 1907 (americanul Lee de Forest) calea spre realizarea unui radioreceptor a fost deschisa, a inceput concurenta intre radiotehnicieni. Drumul nu a fost, totusi, usor si neted. Din 1907 si pana in 1930, s-au propus, s-au experimentat, s-au obtinut brevete si chiar au fost fabricate in serie si vandute pe piata, fel de fel de radioreceptoare avand diferite principii de functionare. Intr-o ordine istorica aceste radioreceptoare au fost [2]:
5/ Evolutia radiorecpetoare cu tuburi.
primul radio cu tub electronic, Lee de Forest, 1907, (schema „Audion” din brevet) (fig.3, fig.3B)
receptor cu ARF cu trioda si detectie pe cristal (Otto von Bronk- 1911,Telefunken) (fig.4)
receptor cu detectie pe dioda cu vid (Fleming), nu a dat rezultate, mult mai sensibila fiind detectia pe cristal de galena si pe trioda (fig.3A).
receptor cu detectie pe trioda
receptor cu detectie pe cristal si amplificare de AF cu trioda:
receptoare cu reactie pozitiva:
americanul Howard Armstrong-1912, (fig.5)
1915, englezul Charles Franklin- 1913, (fig.6)
austriacul Eugen Reisz- 1913,
englezul H.J Round – schema Audion1913, (fig.7)
germanii Arko si Meissner- 1913, (fig.8)
americanul Lee de Forest,1914,
rusii Mandelstam si Papaleksi- 1923, (fig.9)
rusii Mint si Kusnenko, 1923, (fig.10)
inventarea in cursul anului 1918, radioreceptorului superheterodina (principiu si schema) in mod independent, de catre:
Shottky-19.06, (fig.11)
Levy-01.10, (fig.12)
Armstrong-30.12. (fig.13)
Neremarcadu-se de la inceput marile calitati ale radioreceptorului superheterodina, specialistii continua cursa pentru realizarea radioreceptorului optim.
radioreceptorul cu detectie prin superreactie:
radioreceptorul Armstrong-1921, (fig.14)
radioreceptorul Fluelling-1923, (fig.15)
radioreceptoare reflexe:
radioreceptor Thomson, 1913, (fig.16) (in fond acesta patenteaza in Anglia solutia germanilor Schloemilch si von Bronk, tot din anul 1913)
radioreceptor Scott-Taggart, 1924, (fig.17)
radioreceptor Kuksenko, 1923, (fig.18)
In anul 1930, la 23 de ani de la inventarea primului tub electronic amplificator, si la 12 ani de la inventarea superheterodinei, firmele constructoare de radioechipamente din Europa si din lume, inca se ”balbaiau” in privinta adoptarii tipului de radioreceptor optim si unic, care nu putea fi decat cel superheterodina, si mai costruiau in serie si vindeau pe piata radioreceptoare neperformante de tipul celor amintite, la care putem sublinia si aparitia ”modei reflex”, in care un tub electronic era folosit multifunctional, acesta pentru a face economie de tuburi electronice si de a se scadea, astfel, costurile.
Incepand cu deceniul 4 al secolului trecut, superheterodina si cu varianta sa sincrodina, se generalizeaza, si calitatea radioreceptoarelor MA creste.
In anul 1933, Armstrong isi publica studiile pentru folosirea MF in radiodifuziune. Daca MF s-a obtinut relativ usor, prin cuplarea la oscilatorul de RF a unui tub de reactanta, realizarea radioreceptorului pentru unde cu MF a fost mai dificila, si introducerea practica a radiodifuziunii in UUS cu MF, in Tara Fanion (SUA), nu s-a putut realiza practic decat in 1961 ( pe langa dificultatile legate de realizarea receptorului, au mai fost, totusi, si alte impedimente)
Dar in radiocomunicatii se folosesc pentru diverse legaturi si altfel de semnale, cu varii modulatii fata de MA si MF. Radioreceptoarele pentru acestea au trebuit sa fie concepute intr-un mod profesional, avand indici de calitate superiori si o mare fiabilitate.
Desigur, noile componente si tehnologii radioelectronice faciliteaza conceptia de noi tipuri de radioreceptoare, dar nu rezolva in totalitate problema: radioreceptia a fost si a ramas o problema ”spinoasa” a radiocomunicatiilor ! E de inteles de ce colectionarii de radioechipamente vechi colectioneaza in special radioreceptoare : sunt radioechipamentele care au avut cele mai multe variante in ce priveste principiul de functionare, indicii tehnici calitativi, aspectul constructiv (ca bun de larg consum), etc.
Bibliografie:
Andrei Ciontu s. a : Pagini din istoria electronicii si radiocomunicatiilor, Bucuresti, Ed. National, 1998
Akademia Nauk SSSR: Ocerki istorii radiotehniki, Moskva, 1960 (l.rusa)