Despre posibilitatea fabricării tuburilor electronice in România interbelică şi perspectiva postbelică al acestei industrii

La fel şi pentru tuburile electronice întălnim reclame de la toţi marii producători cele mai multe fiind de la Philips, (Figura 9), Vatea, (Figura 10), Tungsram, etc.

Ca şi în cazul becurilor electrice de iluminat, producţia tuburilor electronice aveau un potenţial economic solid asigurat de producţia automatizată şi de o piaţă de desfacere în expansiune, rapidă.

3. Tuburile electronice în contextul industriei de război

Atât perfecţionarea schemelor de aplicaţie cât şi tehnologia  de fabricaţie a tuburilor electronice a atins un nivel remarcabil putându-se aborda şi sisteme de frecvenţă foarte înaltă cum este şi cazul radarelor.

Cel de al doilea război mondial a avut trei componente electronice foarte importante în luptă, telecomunicaţile, telecomenzile şi teledetectarea. În toate aceste domenii importanţa tuburilor electronice era crucială. Consumul anual de tuburi electronice al germaniei se ridica undeva pe la 30 de milioane de  bucăţi. Philips Olanda, numai in anul 1938 a fabricat peste 90 de milioane de  bucăţi şi în plus peste 200 de milioane de componente pentru tuburi electronice[I].

Fabricile care livrau din greu aceste cantităţi erau organizate mai ales în Germania dar se produceau tuburi electronice şi la subsidiarele Philips din Franţa, Cehoslovacia, Polonia Ungaria, Italia, Australia, etc., precum şi în fabricile Telefunken, Philips, Lorenz, Loewe, Tungsram, etc.

Pentru o bună eficienţă în aprovizionarea tuburilor electronice o condiţie importantă era ca aparatura să conţină cât mai puţine tuburi... diferite, adică tuburile să fie universale. Practic s-au folosit câteva zeci de tipuri de tuburi electronice, diferind doar tensiunile de alimentare pentru care erau destinate. Iată câteva exemple de asemenea tuburi electronice:

RV2P800, RV12P2000, RL2P3, RL2T2 etc., ( P-pentodă, T-triodă).

În lucrarea [25] apare o precizare importantă cum că la S.A.R. Philips s-au produs 10000 de bucăţi de tuburi electronice, duble triode. Aceste tuburi erau folosite în instrumentaţie, în amplificatoare dar şi în sisteme de automatizare.

Exista un necesar de dublă triodă, tip DDD25, care ar fi fost montat în circuitul de control al unor bombe. Într-o prima serie de 217000 bucăţi, comanda a fost lansată la Philips. Aceste tuburi însă au fost executate deja în noua tehnologie de presare a sticlei (Vezi, bibliografia 32).

4. Scurt istoric al evoluţiei tuburilor electronice

Epopeea tuburilor electronice începe odată cu redescoperirea  efectului termoionic în anul 1880 (de către)  Edison care a dus la perfecţionarea iluminatului electric, apoi la descoperirea diodei termoionice, iar la puţin timp a triodei, (de către Lee de Forest), în anul 1906. Practic începând cu această descoperire se perfecţionează TFF (telegrafia fără fir) şi mai apoi radiodifuziunea şi aparatura radioelectronică.

Primele tuburi electronice cu funcţia de diodă au fost întroduse în aparatura TFF înainte de   anul 1913 ca o alternativă la detectorul coherer, respectiv la al celui cu cristal, utilizate pentru detecţia semnalelor de radiofrecvenţă. În figura 11, poziţia 9 reprezintă tubul electronic iar 10 dioda detectoare cu cristal .[8]
Aprofundarea teoriei funcţionării tuburilor electronice a dus la apariţia tuburilor bigrile (cu sarcină spaţială), a tetrodei, a pentodei şi a tuburilor cu funcţii complexe.

Cum un aparat de radio cu reacţie simplu şi cu alimentare de la reţea avea nevoie de minim 1+1 la 2+1 tuburi, înseamnă că numărul radioreceptoarelor în funcţiune, multiplica necesarul de tuburi electronice. (Cum fialabilitatea lor la început era precară, necesarul de tuburi electronice era şi mai mare).

Evoluţia numărului tipurilor de tuburi electronice arată o explozie de noutăţi după anul 1926 ajungând în 1940 la 283 de tipuri diferite, (Figura 12)[9].

Cercetarea, ca metodă de lucru a fost sursa principală a dezvoltării atât la Vatea cât şi Philips Ungaria [10]. Primul fiind implicat mai mult în dezvoltarea tuburilor domestice pe când cel de al doilea s-a angrenat mai mult în întreţinerea şi fabricarea tuburilor de emisie.

Scăderea consumului de energie electrică a tuburilor a permis construcţia unor radioreceptoare eficiente şi abordarea construcţiei unor aparate portabile. În figura 13 se prezintă evoluţia descrescătoare a necesarului de putere fără ca emisiunea de electronică fie afectată[11].

Mai târziu decât producatorii din S.U.A., producătorii europeni au trecut şi ei la unificarea notaţiei tuburilor şi la standardizarea seriei de tuburi folosite la radioreceptoare. Astfel că în jurul anului 1939existau următoarele serii de tuburi, în funcţie de clasa radioreceptorului (Tabelul 2):

Tabelul 2

Nr.	Radioreceptor	Nr. tuburi	Seria de tuburi	Observatii
1	Superheterodina	2+1	ECH21, EBL21	reflex
2	Superheterodina	3+1	ECH21,ECH21, EBL21
3	Superheterodina	4+1	EF22, ECH21, EF22, EBL21	Clasa superioara
4	Superheterodina	6+1	EF22, ECH21, EF22, ECH21, 2xEBL21	Clasa de varf

Seria “E” a fost dublată şi de seria universala “U”. În tabel nu este menţionat şi existenţa unui indicator optic de acord şi al unui tub redresor.

În plus, faţă  de aceste tuburi cu utilizare mai mult decât domestică existau şi o serie de tuburi cu aplicaţii industriale şi o categorie specială a tuburilor pentru emisie.

5. Despre tehnologia fabricării tuburilor electronice

Marii producători de tuburi electronice din Europa, iniţial au produs lămpi electrice pentru  iluminat, transferând experienţa lor tehnologică în prelucrarea sticlei şi a materiilor prime din metale speciale, câtre producţia tuburilor electronice. Lămpile de iluminat au fost fabricate la Eindhoven încă din anul 1892, folosindu-se tehnologia de “aplatizare a sticlei” peste electrozi (Figura 16), apoi aplicarea unui balon de sticlă la care se ataşa soclul tip baionetă (Figura 14, tip B) respectiv tip Edison (Figura 15, tip E)[12].

Aceeaşi tehnologie s-a aplicat şi la fabricarea tuburilor electronice, până când Philips patentează tehnologia “presării sticlei” ( injectarea sticlei topite, Figura 17) peste electrozi, eliminându-se complet soclul[13]. Tehnologia, practic este o îmbunătăţire a celei folosite de americani, la tuburile tip ghindă cu contacte laterale, înca din 1934 la G.E.C. şi din 1935 la R.C.A.

Piatra de hotar în istoria tehnologiei tuburilor a fost primul tub electronic fabricat doar din sticlă “all glas”, produs cu această nouă tehnologie, celebrul EF50, despre care se spune că a câstigat războiul (WW2), fiindcă a fost folosit la fabricarea radarelor împreună cu magnetroanele. Trecerea la tehnologia presării (“all glas” în 1935-1939) permitea o producţie automatizată cu reducerea substanţială a defectelor. Dacă procentul tuburilor bune obţinut  prin “aplatizare” la început, era de numai 10%-15%,  prin schimbarea tehnologiei acest procent a crescut la peste 45%-55%.

6. Despre posibilitatea fabricării tuburilor electronice în România

În România au funcţionat câteva fabrici de becuri electrice de iluminat, deci premizele unei producţii de tuburi electronice au existat chiar de pe la mijlocul anilor treizeci.

Oportunitatea fabricării tuburilor electronice însă, a apărut odată cu înfiinţarea fabricii de aparate radio S.A.R. Philips cu sediul în Bucuresţi (1937-38)[14].

Cum o adevarată industrie raditehnică putea fi dezvoltată doar dacă fabrica deţinea şi o secţie de producţie de componente şi în special o fabrică de tuburi electronice, decizia conducerii Philips de a construi o fabrică de tuburi electronice este una logică[II].

Consiliul de administraţie al fabricii  S.A.R. Philips informează firma mamă (1937) despre cumpărarea unui teren de 28000 m², unde se va construi noua fabrică de producţie, în strada Baicului la numarul 92-96[15]. În planul prezentat de administraţie este alocat şi un spaţiu, nu prea generos,  pentru fabrica de tuburi electronice.

Cu un an mai târziu, în 1938 din cladirea noii fabrici apare ca  terminată doar construcţia magaziei în care se va implementa producţia de radioreceptoare cu un număr de 120-150 de angajaţi.

Conform [21] evoluţia producţiei de radioreceptoare la S.A.R. Philips a fost puternic influeţată de economia de război (Tabelul 3):

Tabelul 3

Anul	1933	1939	1940	1941	1942	1943	1944	1945	1946	1947	1948
Numarul	7333	11127	13685	2008	6227	8760	6525	2860	1347	922	200

Trendul descrescătorde radioreceptoare produse nu mai justifica implementarea unei tehnologii de fabricare a  tuburilor electronice [16].

7.  Perspectiva postbelică a producţiei de tuburi electronice

Dupa naţionalizareşi începând cu anul 1949, s-a trecut la economia planificată şi în primele două planuri anuale de refacerea economică a ţării, apoi în planurile cincinale (1951-1955 şi 1956-1960) s-au alocat fonduri importante pentru fabrica Radio Popular, capacitatea de producţie crescând prin investiţii, comasări şi înfiinţarea de noi unităţi.

În perioada 1949-1960 fabrica a funcţionat în patru unităţi:

I.                    unitatea Baicului, în care erau desfăşurate următoarele activităţi organizate pe secţii, ateliere, laboratoare, servicii şi magazii[III]:

·        sectia de montaj radioreceptoare (două benzi)

·        secţia metalică

·        secţia de matriţerie

·        atelier de transformatoare

·        atelier de galvanizare

·        laborator constructor-tehnolog

·        servicii funcţionale

·        magazii de materiale

·        magazii de expediţie

 

II.                 unitatea Cozia, în care erau organizate următoarele activităţi[IV]:

·        atelierul de tâmplărie pentru casetele din lemn pentru radioreceptoare

·        atelierul de vopsitorie

·        cantina

 

III.               unitatea I.C.E.T., în care  erau prevăzute activităţile turnătoriei de aliaje magnetice[V]:

·        magazia de materii prime şi materiale

·        atelierul de formare si uscare

·        atelierul de împachetare şi dezbatere

·        atelierul de turnare

 

IV.              unitatea Dura, în care existau următoarele compartimente[VI]:

·        secţia de fabricaţie pentru bobine şi piese radio

·        secţia de fabricaţie pentru condensatori “VARCO”

·        secţia de fabricaţie lămpi (tuburi electronice)

·        secţia de pregătire

·        secţia de montaj (electronica industrială)

·        laborator

·        magazii de materiale şi materii prime

Din punctul de vedere al studiului nostru această ultima unitate reprezintă un interes deosebit pentru că în acest compartiment al fabricii Radio Popular, situată în comuna Colentina (Şos. 7 Novembrie, nr. 225) a funcţionat  “secţia de fabricaţie lămpi” cum este arătată în lucrarea [23]. Aici se precizează, între paranteze, faptul că ar fi vorba de “tuburi electronice”...!? Tot aici se menţionează şi faptul că unitatea Dura a funcţionat cu profilul de mai sus până în anul 1956!, “după care fabricaţia de piese şi tuburi electronice, inclusiv personalul de concepţie şi execuţie aferent  acestei fabricaţii, s-a transferat la unitatea I, Baicului”!!! Producţia pentru electronica industrială şi fabricţia condensatoarelor “VARCO” au fost preluate de actuala Întreprindere Electronica (...care, în 1956 nu era încă înfiinţată!?). În broşura, “Scurta istorie a I.I.S. Electronica – Bucureşti” realizată de un colectiv de autori cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea I.I.S. Electronica, în cronologia prezentată, nu face nici o referire la acest aspect.[17]

Analizând planurile de situaţie ale clădirilor în care funcţionau secţiile Fabricii Radio Popular se constată că în unitatea Dura erau prevăzute două spaţii unul pentru “fabricaţie lămpi, asamblare” şi unul denumit “secţia lămpi, magazia materii prime”... după mărimea spaţiilor şi mai ales după denumirile lor este puţin probabil că acolo putea să funcţioneze o linie de fabricaţie pretenţioasă cum este cea a tuburilor electronice.

Catalogul Dura prezintă nomenclatorul produselor firmei în care găsim becuri de lanternă (de la firma Zwerg) şi lămpi electrice pentru pomul de crăciun, (Figura18 şi 19 )[18]

În figura 18 se prezintă pagina de catalog cu becuri de lanternă iar în figura 19 coperta catalogului, prezentat în Nomenclatorul industrial din anul 1950 în care, practic sunt preluate produsele fabricii Dura[19].

Nici o urmă despre tuburile electronice. Transferul foarte devreme al tehnologiei “tuburilor” la I.I.S. Electronica care, încă nici nu avea decizia de înfiinţare, este iarăşi generatoare de cotroverse, afirmaţia din [23] nefiind documentată suficient. Posibilitatea asamblării finale ale unor tuburi electronice din seria celor ruseşti... desi nu există nici pentru această ipoteză măcar un singur document, nu poate fi luată în consideraţie.

Încă un aspect, legat de munca de asimilare în cadrul Fabricii Radio Popular, primele roade al acestei munci apare în anul 1954 când în lista de realizări se enumeră şi soclurile pentru tuburi electronice şi încă odată nimic despre tuburi electronice! În Nomenclatorul produselor electrotehnice din anul 1956 sunt prezentate aceste socluri (Figura 20) precum şi, lămpile electrice de iluminat, de semnalizare şi cele pentru pomul de craciun, dar nici o referire la tuburi electronice (Figura 21)[20]!

Odată cu începerea producţiei de televizoare alb-negru, apare din nou oportunitatea implicării industriei în asimilarea licenţei de fabricaţie a tuburilor cinescop alb-negru cât şi fabricarea lor integrală în ţară. În 1969 se construieşte Fabrica de Cinescoape Bucureşti (după privatizare, ROCIN S.A., 1990) dar conducătorii se vor mulţumi să producă doar partea din sticlă a cinescopului, după o licenţă Corning Glass (S.U.A.), iar ansamblul electromecanic al electrozilor fiind importat de la firme consacrate (Cehoslovacia, Ungaria, R.D.G.). În capitolul IV.3 “Electronica în perspectiva anilor 1990-2000” din [23] se menţionează la asimilări, în subdomeniul televizioarelor: “...grad înalt de integrare a componentelor şi ansamblelor: 70%-80% (cu excepţia tubului cinescop)”...

Aşadar, nici în era “marilor realizări”, constrânşi fiind, mai ales de embargourile pe tehnologii şi materiale speciale inexistente în ţară, nu s-a putut asimila o producţie de la “a la z” pentru tuburi electronice, fiind condamnaţi la veşnicele importuri de “completare”. 

8. Prezentarea bibliografiei

Resursa bibliografică referitoare la o posibilă producţie de tuburi electronice în România este foarte restrânsă. Exista un raport A.G.A. în care se menţionează dorinţa conducerii S.A.R. Philips de a  construi o fabrică de tuburi electronice în cadrul fabricii de radioreceptoare.

În scrierile de după revoluţie, informaţiile despre acest subiect sunt confuze.

Voi prezenta, în ordine cronologică bibliografia şi citatele în care apar  referiri directe la construirea, existenţa unei fabrici sau a unei producţii de tuburi electronice.

1937. Îndata de12 aprilie 1937, apare oprimă menţiune, cum este şi firesc, în raportul consiliului de administraţie al S.A.R. Philips prin modificarea obiectului de activitate din statutul societăţii [23]. În articolul 4 se întroduce : ”Societatea va putea, deasemeni să fabrice articole electrotehnice de orice fel, printre care articole radio, lămpi electrice şi becuri, aparate Röntgen şi electromedicale şi altele în scop de vânzare...”

1937. Ziarul arădean Drapelul, din 1937 prezintă fabrica Philips ca fiind una din fabricile care respectă legea cu privire la protecţia muncii naţionale:

“Fabrica de lămpi de radio “Philips” – de origine olandeză – din Bucuresţi, ţinând seama, că necesitatea anuală de lămpi de radio se cifrează la circa 400.000 bucăţi, cari, până în prezent trebuiau importate... După câte suntem informaţi, firma “Philips” a şi obţinut autorizaţia necesară pentru înfiinţarea acestei fabrici, deci peste scurt ţimp se vor începe lucrările. Înfiinţarea fabricei dă prilej de a angaja 600 muncitori prin care fapt numărul şomerilor se micşorează simţitor.  ” [21].

Ştirea este, practic, reiterarea anunţului A.G:A. din conducerea Philips dar, cu mai multe detalii.

1938.  Înrevista Radio Universul, nr.168 din anul 1938 apare ştirea: “O mare uzină străină îşi amenajează în momemtul de faţă, în ţară, o fabrică pentru construcţia lămpilor de radio – ceea ce constituie un pas imens către realizarea unei industrii radiofonice indigene”. Autorul nedorind să facă reclamă gratuită, sau din alte cauze, nu menţionează numele uzinei S.A.R. Philips[22].

1939. În raportul consiliului de administraţie de la S.A.R. Philips din 30 iunie 1939 cu referire la anul 1938 se afirmă:“... cu toate dificultăţile ce au existat, am reuşit să realizăm planul nostru de construcţie a unei fabrici de aparate de radio şi lămpi de radio şi aceasta fabrică este în prezent terminată şi în plină activitate de funcţionare. “[23]Invitaţia lansată proprietarilor de a vizita fabrica este însă plasată intr-un viitor incert...

1997. În lucrarea  [24], informaţia din [22] este preluată şi prezentată în contextul următorului comentariu: “Sub raportul dezvoltării industriale, în România de semnalat că abia la 1937 începe instalarea unei uzine de aparataj electronic”[24]. Aluzia la înfiinţarea unei industrii de fabrică cu specific radiotehnic.

1998.Colectivul de autori ai lucrării [25] afirmă că în anul 1940 “Firma Philips produce, în secţia din strada Clăbucet (Bucureşti), prima serie de tuburi electronice (o dublă triodă). Mărimea seriei: 10000 bucăţi. Instalaţiile au fost distruse după război  şi producţia de tuburi electronice nu s-a mai reluat niciodată în România”[25]. Fără să se menţioneze provenienţa informaţiei, de altfel cu multe detalii, afirmaţia este neverificabilă[VII].

2009. Înarticolul Răsfoind reviste vechi, se reiterează faptul că s-au produs   tuburi electronice... Iată citatul la care ne referim:

“Această notă furnizează o informaţie preţioasă care, până acum, a mai scăpat celor care se ocupă de istoria radioelectronicii româneşti. Este vorba că la Fabrica Philips, a concernului olandez bine cunoscut, fabrica în care producţia era organizat pe bandă rulantă, existau în fabricaţie, în anul 1947 (deci cu un an înainte de Naţionalizare), 4000 de radioreceptoare Philips moderne, cu UL, UM şi US (cu extensie pe subbenz)i[VIII]. Cu tuburi electronice moderne, europene, cu scala cu desfăşurare pe orizontală-liniară, etc., care mai necesitau pentru finalizare un import rezidual de 15%. Nu se sţie dacă aceste radioreceptoare au fost finalizate şi valorificate, sau au fost distruse «cu mânie proletară» tot aşa cum a fost distrusă şi maşina de făcut tuburi electronice de la aceeaşi fabrică, în momentul naţionalizării ei[26].”

De fapt, în anul 1947 s-au produs la S.A.R. Philips 922 de radioreceptoare[27], însă în anul următor, dar înainte de naţionalizare, s-au importat piese în completare pentru alte 4000 de radioreceptoare Philips (cu 3+1 tuburi) pentru care exista un stoc de componente, şi încă 5000 de radioreceptoare Record 47 din Rusia (cu 4+1 tuburi)[28].

Despre “maşina de făcut tuburi electronice” trebuie să precizăm că de fapt, este  vorba de o linie complexă de mai multe maşini, unele automatizate şi altele de testare la fel de complexe... dacă a existat o asemenea linie la S.A.R. Philips.

2011. Înlucrarea Electronica românească o istorie trăită[29], coordonată de Dumitru Felician Lăzăroiu şi Nona Milllea, nu se face nici o afirmaţie directă despre posibilitatea fabricării tuburilor electronice în România, însă sunt preluate informaţii nu suficient de clare din lucrarea [23] fără a fi comentate.

9.  Pro şi Contra

Inventariind cele prezentate în capitolele 2-7 există o serie de “pro şi contra”, pentru existenţa fabricaţiei de tuburi electronice  în ţară, pe care le voi formula în cele ce urmează:

 

Pro ·         Ar fi fost un atu puternic pentru cei din management-ul Philips. ·         Ar fi fost un motor foarte eficient pentru dezvoltarea unei industrii radiotehnice autohtone. ·         Ar fi fost reduse  cheltuielile şi s-ar fi diminuat dependenţa industriei de importuri. ·         Ar fi redus şomajul cu cel puţin 300-600 de noi angajaţi. ·         Ar fi atras după sine şi alte sectoare industriale  prelucrătoare. ·         Oportunitatea unei noi pieţe de desfacere. ·         A  existat oportunitatea  transferarului liniei de fabricatie de la Philips Olanda într-o zonă emergentă, datorită schimbării tehnologiei.

Contra ·         Iminenţa războiului a făcut ca orice întreprindere să aibe o perspectivă nesigură. ·         Evenimentele internaţionale, mobilizări,  nesiguranţa generală, motivează slaba realizare economică la Philips. ·         Hala principală nu era terminată. ·         Lipsa personalului muncitor şi mai ales al specialiştilor din domeniu. ·         După declanşarea războiului nu mai exista alternativa investiţiei. ·         Scăderea drastică a producţiei de radioreceptoare numai justifica investiţia. ·         Controlul German asupra producţiei de la S.A.R. Philips. ·         Nu se porneşte o fabricaţie cu un model de tub electronic nou pentru care nu ai pregătire de fabricaţie şi S.D.V. ·         Seria de 10000 de bucăţi în care se presupune fabricaţia unor tuburi  admite existenţa unei tehnologii puse la punct, cantitatea fiind prea mică pentru o producţie de serie nouă[IX]. ·         În inventarul activelor preluate de la Philips, S.A.R. la naţionalizare nu figurează linia de fabricaţie pentru lămpi de radio[X]. ·        Lipsa documentaţiei, a reclamelor chiar şi în documentele şi rapoartele proprii S.A.R. Philips.

10. Concluzii

Deşi a fost afirmată intenţia  construirii unei fabrici de tuburi electronice la S.A.R. Philips, existau foarte multe oprelişti în calea realizării acestui proiect care, ar fi pus industria radiotehnică românească pe un alt palier de dezvoltare.

Este cert că Philips Olanda era în procesul trecerii la o nouă tehnologie de fabricaţie a tuburilor electronice, cea a presării (injecţia) sticlei (1938-39), şi cu toate că cele două tehnologii vor mai coexista o vreme, posibilitatea ca vechea tehnologie să fie transferată la firmele din zona pieţelor emergente, deci şi în România, exista.

Contingentarea importurilor materialelor speciale, vama, teama de spionaj, lipsa specialiştilor etc. au frânat dezvoltarea industriei radioelectronice în ţară, astfel cursa pentru dezvoltarea acestei industrii semăna mai mult cu o cursă de obstacole descris foarte plastic în articolul cu titlul “Obstacole în calea radiofoniei românesti” şi cu subtitlul “Contingentarea şi stânjenirea recepţiilor”[30].

Arad, iunie 2013

 

 

Anexa I

 

BRAND-URI DE TUBURI ELCTRONICE EUROPENE, 1920-1960 [31]

 

AUSTRIA

AKA, Austria, Dario, Eagle, Fortissima, Ganz, Grünberger, Helikon, Kremenezky, Lilliput, Miniwatt (not Philips Miniwatt), Novak, Novis, Ostar, Ostar-Ganz, Populair, Sator-Orion, Triotron, Victrix, Watt

 

BELGIA

Adzam

 

ANGLIA

Adey, Amplion, Amrex, Aneloy, ARA, Atlas, Autoveyors, Baird, Beam, Belmont, Benjamin, Benton, Brimar (“British-American Range”), Brivaron, BSA (Birmingham Small Arms), BTH (British Thomson-Houston), Burndept, Castilla, C. & S., C. A. C., C. T. (Cleartron), Cine-Tele., Clarion, Cleartron, Cosmos (Metropolitan-Vickers), Cossor, Dario-Impex, Dextraudion, Dreadnaught, Dullivac, Ediswan, EKCO (E. K. Cole Co.), ELKA, Emitron, Ensign, Eton, Ever-Ready, Ferranti, Four-In-One, G. W. I., Gecovalve, Genalex, Graham, Graham Farish, Haltron, His Master's Voice, Hivac, Impex, Leo the Lion, Lion, Lissen, Loewe, Louden, Ludgate, Luminax, Lustravox, Lustrolux, Marconi-Osram, Marconiphone, Mazda, Mellodyne, Micromesh, Midland, MOV (Marconi-Osram Valve), Mullard, Nelson, Neutron, Octron, Osram, P. R., Penton, Phillips (not Philips!), Pix, Puratone, Quikko, Radion, Receptor, Revalco, Ring, S. T. (Scott-Taggart), Six-Sixty, Standard, Sullivan, Thorpe, Trigon, Triotron, Tungsram, Two-Grid, Unidyne, Univella, Valco, Vita, Voltron, Wecovalve, Xtraudion, Zaerix (Z & A Aeronautical Services)

 

CEHOSLOVACIA

Mars, Tesla

 

DENEMARCA

MP, Oxytron

 

FRANŢA

Celsior, Cyrnos, Dario, Dario-RT, ETA (Electrical Trading Assn.), Euréka, Ferrix, Fotos, Fotos-Grammont, Ignix, Iris, Labo, Lutèce, Mazda, Mercure, Métal, Microlux, Micro-Métal, Neotron, Neutral, Radio Equipmente, Radiofotos, Radio-Micro, Radiotechnique, Radio-Vicco, SFR (Societé Française Radioélectrique), SIF, SJF, Stal, Standard, Sutra, Tela, VIR, Visseaux

 

GERMANIA

AEG (Allgemeine Elektrizitäts Gesellschaft), Arcotron, Auer, Autax, Blaupunkt, Delta, Delta-Altron, DGL, Duotron, Dustron, Fernseh, GEMA, Gundelach, Hescho, Hoges, Huth, Ideal, King-Novis, Klangfilm, Leybold und von Ardenne, Loewe, Lorenz, Mende, Müller, Opta, Orchestron, Orion, Osram, Polytron, Pressler, Radioröhren, Rectron, RRF, Seibt, Siemens, Siemens & Halske, Sinus, Stabilovolt, TeKaDe (Telefonapparate-, Kabel-, und Drahtwerke), Telefunken, Ultra, Valvo, Varta

 

UNGARIA

Orion, Radio-Record, Sator, Tungsram, Vatea

 

ITALIA

FIVRE (Fabbrica Italiana Valvole Radio Electricche), Zenith

 

JAPONIA

A C, Annaka, Applotron, Best, Clear, Cymotron, DON, Dyne, Eastron, Elevam, ELX, Hitachi,  Japan Radio, Ionic, KDK, Kingtron, K. O. Tron, KRC, Lux, Mitsubishi, Moco, N. D. K., N. M., N. V. V., Nice, Nippon Electric, Ojima, Oki, Oriental, Orion, REC, Rex, Robin, Sakko, Seven, Stanley, Sterling, Sun, Suntron, Talyo, TEN, TILA, Tom, TVV

 

OLANDA

Aravalve, Aurore, Brittany, Champion, Condor, Dio Works, Elektra-Mars, Fairy, Fama, Famar, Frelat, Heussen, Hollam, Hova, India, Mars Peerless, Philips, Pope, Power Tone, Radio-Record, Radiospar, Record, Splendid, Splendor, Stangold, Star (sold in U. S), Thermion

 

NORVEGIA

Hansen

 

ELVEŢIA

BBC, Brown-Boveri

SEDIA

Ericsson, SER (Svenska Elektronrör)

 

NECUNOSCUTE

Arcos, Astron, Asuna, Brittany, Cymos, Dolly, Elecson, Electra, Elmars, Europa, Franklin, Gemaros, Long Life, Marathon, Mégam, Megatron, Novum, Ontario, Oxyröhr, Racimi, Radiochim., Radioclub Micro, Radiowatt, SAT, Schrack, Stygor, Ultron[31]

 

 

Anexa II              

FABRICI PHILIPS ÎN EUROPA[32]

(Au produs şi tuburi electronice în timpul celui de al doilea război mondial)

 

1. Philips Eindhoven

2. Philips Radioröhrenfabrik, Hamburg

3. Philips France (Compagnie des Lamps)

4. Philips Schrack Wiener Radio Werke       

5. Philips Fabrica Praga 

6. Philips Fabrica Varsovia

7. Philips Fabrica Monza, Italia

8. Philips Fabrica Aachen

9. Philips Fabrica Tilburg 

 10. Philips Fabrica Hertogenbosch

 

Philips Ungaria nu este amintită, pentru că aici se produceau tuburi pentru uz civil.

 

Tintele propuse pentru a fi bombardate de către aliaţi spre sfărşitul războiului:

 

1. Telefunken: Sickingenstrasse, Berlin

2. Telefunken: Erfurt_Neuhaus

3. Telefunken: Litzmannstadt (Lodz)

4. Telefunken: Prague

5. Telefunken: Milan

6. Telefunken: Lorenz Berlin

7. Loewe : Steglitz, Berlin

8. Tungsram : Kremenetsky, Vienna

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie