Restaurarea (de fapt reconstrucţia) unei galene secundare

            Începe prin cumpărarea unei vechi epave de receptor cu cristal împreună cu piesele sale însoÅ£itoare, de pe un binecunoscut site de vînzări la licitaÅ£ie. Neputînd ajunge la schema „originală” am creat alta capabilă să emuleze cele mai multe scheme de galene utilizate în receptoarele epocii. Reasamblat într-o nouă estetică, aparatul a fost încercat. Merge!
            It starts with an old mounting panel and its accompanying parts bought at a well known auction site. Not being able to retrieve the original diagram, we created another one, capable of emulating the most “state of the art” diagrams employed in receiver sets of that period. Reassembled in a new look, the set was finally tested. (And) It works!

            Lotul de piese, (Fig 1 ÅŸi 2) părea să provină dintr-un receptor cu galenă construit de un amator de prin anii ’20. În ziua de azi, preÅ£urile la licitaÅ£ie pentru aparatele (cît de cît) „originale” au devenit prohibitive pentru colecÅ£ionarii modeÅŸti ca mine, aÅŸa că trebuie să mă mulÅ£umesc cu mai puÅ£in. Starea deplorabilă în care se găsea n-a avut darul să mă sperie căci, (am mărturisit ÅŸi în alte rînduri) sînt mai mult bricoleur decît colecÅ£ionar, ÅŸi (pentru mine) aparatele ce necesită o restaurare „intensă”, capătă un plus de valoare. Pe de altă parte, multe aparate de amator din epocă sînt uneori mai intelgent concepute ÅŸi executate decît cele comerciale. Am mai spus că un alt criteriu (propriu) după care judec valoarea unui aparat vechi, este „cantitatea de inteligenţă” ce a fost investită în crearea lui.

 
Fig. 1.                                                                          Fig. 2.

            La primirea pachetului am trecut scurt în revistă piesele detaÅŸate ca să estimez cam ce operaÅ£ii de restaurare ar fi necesare ÅŸi m-am apucat să descifrez schema de principiu din conexiunile de pe placă.
EÅŸec total! Doar trei conexiuni ce legau bobinele la borne, mai erau făcute cu sîrmă de cupru argintată cu secÅ£iune pătrată, deci mai puteau fi considerate „originale”. Restul, făcut cu cablu electric de proastă calitate, (a cărui izolaÅ£ie se sfărîma la fiecare atingere) a fost (evident) făcut ulterior ÅŸi nu avea nici o noimă (cel puÅ£in pentru mine).
Am demarat renovarea moderată a pieselor detaÅŸate ÅŸi am demontat cu grijă piesele de pe placă pe care le-am pus în băi de curăţare, dezoxidare, deruginire, etc.(după caz)
În timp ce diversele soluÅ£ii îÅŸi făceau cuminte treaba ÅŸi piesele deja tratate ÅŸi spălate se uscau pe calorifer, am început să trec în revistă schemele curente din epocă ca să aleg varianta care se potriveÅŸte cel mai bine cu piesele existente.
În cursul căutărilor, în internet, am găsit articolul scris de John Hassell (VK6JAH) ce descrie construcÅ£ia unui aparat inspirat din cartea “The Boy’s Book of Wireless” scrisă de Ernest H.Robinson ÅŸi publicată de Cassell and Co. of London în 1923:

http://www.crystalradio.net/crystalsets/hassell2/index.shtml

Aparatul, se numeÅŸte ”Four In One” ÅŸi este capabil să emuleze patru scheme diferite. Trecerea de la o schemă la alta se face  prin acÅ£ionarea unor comutatoare. (Fig. 3. ÅŸi 4).

Fig. 3. Four

Fig. 4. In One

            Ideea unui montaj configurabil ce poate emula mai multe variante de receptor mi-a surîs de îndată căci înlătura elegant dilema în care mă aflam cu privire la alegerea unei scheme. Se potriveÅŸte chiar ÅŸi faptul că, pe placa mea (Fig 1 ÅŸi 2) există deja două condensatore variabile. Mi-am propus să realizez ceva asemănător. Singurul impediment ar fi faptul că eu nu am nici un fel de comutatoare. În schema „Four In One” comutatorul S1 se foloseÅŸte pentru legarea în serie sau în paralel a condensatorului variabil din circuitul antenei iar S2 pentru legarea detectorului ori la circuitul antenei ori la circuitul secundar. Cînd detectorul este legat la circuitul primar, circuitul secundar funcÅ£ionează ca rejector. S3 comută a doua sectiune a condensatorului variabil dublu, în paralel cu secÅ£iunea activă pentru a obÅ£ine o capacitate maximă de ordinul 1000 pF în primar. Pot liniÅŸtit să neglijez comutatorul S3 căci unul din condensatoarele mele variabile are deja capacitatea maximă de 1000 pF.
Într-o carte germană, „Der Kristall - Empfänger” scrisă de Hanns Günther (W. De Haas) în 1924 am găsit un sistem de comutare serie-paralel pentru circuitul de intrare (Fig. 5.) care nu necesită decît o bornă în plus (A’1) ÅŸi o lamă metalică de scurt (S).(Nici un comutator!)

Fig. 5. Comutarea serie-paralel a circuitului de intrare.

            Astfel poate fi înlocuit S1 din schema „Four In One”. Folosind aceeaÅŸi metodă se poate obÅ£ine o comutare similară pentru un eventual condensator variabil din secundar.
Pe urmă mi-a venit în minte sistemul de comutare al circuitelor de intrare (iarăşi fără comutator!) întîlnit la „Galena cu selfuri interÅŸanjabile” de curînd intrată în colecÅ£ia mea:

Fig. 6. Comutarea circuitelor de intrare la galena cu selfuri interÅŸanjabile

            În loc să se comute detectorul ba la primar ba la secundar ca în „Four în One”, se „comută” antena ÅŸi pămîntul de la primar la secundar (ÅŸi invers) prin simpla legare la alte borne a cablurilor ce sosesc de la antenă respectiv pămînt. (Ingenios!) Tot de la acest aparat am adoptat ÅŸi ideea scoaterii din soclu a bobinei neutilziate. (Sau nedorite.) În „Four în One” bobinele nu pot fi scoase din circuit. (sînt fixate cu ÅŸuruburi) De aici (de pildă) „oblgativitatea” folosirii unui circuit rejector de fiecare dată cînd se foloseÅŸte aparatul ca receptor primar.
„Galena cu selfuri interÅŸanjabile”, de unde am luat comutarea circuitelor de intrare, nu a putut fi datată cu precizie dar foloseÅŸte un condensator variabil specific anilor ’20. (Fig. 7.)

Fig. 7. Condensatorul variabil din „Galena cu selfuri interÅŸanjabile”

            Se poate deci afirma, (cu oarecare siguranţă) că ideea comutării arătată schematic în figura 6 ÅŸi explicată  în figura 8 (textul original) exista deja în epocă.

Fig. 8. Textul (original) explicînd sistemul de comutare.

            Pentru a pune textul (Fig. 8.) în corelaÅ£ie cu schema dată mai sus (Fig. 6.) trebuie spus că pe aparat, bornele „din partea selfului fix” sînt în schemă notate cu A2 ÅŸi T2, iar cele dinspre selful mobil cu A1 ÅŸi T1.
Combinînd cele două sisteme de comutare ÅŸi aplicîndu-le unui receptor cu două condensatoare variabile, se ajunge la următoarea schemă: (Fig. 9.)

Fig. 9.

            Cu două borne în plus (A’1 ÅŸi A’2), două lame metalice de scurt, mutînd antena ÅŸi pămîntul la diverse borne ÅŸi scoÅ£înd din soclu (cînd e cazul) bobinele neutilizate, se pot obÅ£ine nouă (9) configuraÅ£ii diferite. Nu am pus la socoteală ÅŸi eventualele cuplaje „Bourne” sau  „Oudin” pentru care ar trebui o altă amplasare (după părerea mea, mult mai puÅ£in estetică) a bornelor de intrare ÅŸi mai multe limbi metalice de scurt.

Fig. 10. Nouă într-unul.

            De îndată ce dilema alegereii schemei a fost înlăturată cu preÅ£ul adăugării a două borne ÅŸi a două lame de scurt, a devenit evident că va trebui să repoziÅ£ionez convenabil celelalte borne de intrare (pentru punerea ÅŸi scoaterea comodă a lamelor de scurt) deci să schimb cam tot amplasamentul pieselor pe placă. (Restaurarea asta începe să semene din ce în ce mai mult a reconstrucÅ£ie!). După ce am făcut mai multe schiÅ£e, am luat o bucată de plastic (negru) ÅŸi am făcut o machetă: (Fig. 11.),

Fig. 11. Macheta

            Noua aranjare simetrică a pieselor pe placă arată mult mai bine decît vechiul amplasament (după părerea mea). Bornele de cască încă nu ÅŸi-au găsit locul, (e drept) ÅŸi (încă) nu ÅŸtiu dacă am să pun bornele de intrare în triunghi sau în linie, dar estetica aparatului începe să capete contur.
Cutia a ieÅŸit (aproape) singură cînd am  completat scheletul machetei cu pereÅ£i de placaj. Apoi am băiÅ£uit totul „acajou”. (Fig. 12)

Fig. 12. Cutia.

            După ce am stabilit pe machetă locul tuturor pieselor ÅŸi le-am fixat, am făcut repede niÅŸte conexiuni provizorii ÅŸi am stat (aproape) toată noaptea să încerc posibilităţile montajului: Merge minunat!
Apoi m-am apucat să trec totul pe placa de ebonită. A trebuit să astup mare parte din vechile găuri, să dau altele noi ÅŸi să polisez placa – cum se recomandă în vechile cărÅ£i – de cel puÅ£in trei ori, pe ambele feÅ£e, cu ÅŸmirghel din ce în ce mai fin, iar ultimul finisaj l-am făcut cu o cîrpă aspră uÅŸor îmbibată în ulei mineral.
După ce am terminat montajul şi cablajul final, (Fig. 13.), am mai făcut o probă de funcţionare.

Fig. 13. În funcÅ£iune.
În loc de încheiere
Ca restaurare, operaÅ£ia a devenit un eÅŸec din clipa în care mi-am dat seama că nu am nici o ÅŸansă să ajung la schema originală, montajul fiind o construcÅ£ie de amator. În loc să renunÅ£ ÅŸi să las piesele să zacă „la colecÅ£ie” prin cutii ÅŸi sertare, le-am reasamblat într-un aparat versatil respectînd (pe cît m-am priceput) spiritul epocii. O colecÅ£ie de  aparate „originale” arată „ce s-a putut realiza” cu mijloacele existente în epoca respectivă. Cu această reconstrucÅ£ie eu încerc să arăt „ce s-ar fi putut realiza” cu mijloacele existente în epoca respectivă
Nu-mi pare rău că a ieÅŸit aÅŸa – am obÅ£inut o platformă experimentală, un fel de „aparat etalon” cu care pot emula (aproape) toate schemele galenelor uzuale ÅŸi compara randamentul lor.

Pitagora Schorsch
Leverkusen 07.12.2011